Îmi dăruiesc ziua de naștere pentru Terra Kid Zalău
Adrian Hadean ASOCIATIA CLUB SPORTIV TERRA KID
Am 42 de ani. Astăzi este ziua mea de naștere și aș putea spune că sunt plin de zile. Sunt îndrăgostit de soția mea și sunt topit după fiul nostru. Am profitat la maximum de experiențele mele din ultimii 30 de ani și mi-am învățat bine lecțiile. Pasiunea pentru gătit mi-a adus în viață cele mai solicitante și mai frumoase proiecte la care am lucrat vreodată, Știu ce am de făcut în fiecare zi pentru ca viața mea să fie așa cum îmi doresc și pentru a putea merge la culcare cu un zâmbet pe față.
Sunt recunoscător pentru asta și pentru toate lucrurile bune ori mai puțin bune pe care le văd, simt, miros, trăiesc în fiecare zi.
De data asta, 4 septembrie, pot să ajut. Îmi dăruiesc ziua de naștere unor tineri care au șanse reale pentru a se putea dezvolta. Un om pasionat de ceea ce face reușește ușor să transmită pasiunea, iar noi, țara noastră, are nevoie ca de aer de astfel de oameni.
Clubul sportiv TerraKid are în jur un grup de persoane care dau dovadă de susținere morală, dar sportivii acestui club de karate au o nevoie de natură financiară. Acesti sportivi au scopul să reprezinte România și să aducă mândrie si bucurie în tară prin rezultate. Clubul sportiv are 15 sportivi legitimați, care participă anual la competiții internaționale. În luna septembrie, cei 15 sportivi vor participa la campionatul Național de Karate Tradițional care va avea loc în Brăila, iar suma necesară pentru participare este de 15.630 RON (mai multe detalii le puteti regăsi aici: https://terrakid.galantom.ro/projects/view?id=695)
Ajutorul fiecăruia dintre voi va fi extrem de apreciat, fie că dați un share și diseminați această informație, fie că vă decideți să sprijiniți aceasta cauză prin contribuții financiare sau sprijin de orice natură.
Acestea fiind spuse, închei cu acest gând: îmi place să zâmbesc mai mult decât să mă încrunt. Zâmbetul e vindecător. Ceea ce vă doresc și vouă.
Vă mulțumesc tuturor, în egală măsură!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul